Essential Piece

>

Am închiriat la începutul sejurului meu aicea o bicicleată. Număru 832. Cam vai de capu’ ei, că era decât cu trei viteze şi cu roata din spate dezaxată, că se tot freca de cadru şi suna de parcă trăgeam după mine ceva remorcă cu o singură roată şi plină cu şier vechi, dar ierea pe gratis. Deci, nu mai ne plângem. Şi, mno, roata dezaxată mi-o rezolvat-o frake-mio, care se pricepe la din estea, când o vinit în Angers să mă viziteze.

Io am folosit-o, plimbându-mă în stânga şi în dreapta cu dânsa. Tare folositoare, mai ales că Angersu îi plin de piste de biciclete, nu ca Târgu-Murăşu, aţi auzit, băi? Baiu-i că la un moment dat, i-am împrumutat-o unui vecin din cămin, african, de la mama lui din Congo. Şi care, după nici 15 metri după ce s-o urcat pe dânsa, nuş ce i-o făcut de o îmbătat-o de cap, că i-o sărit lanţu, instant ca nessu.

După aia, am mai mers-o io cu dânsa, mi-o mai sărit lanţu şi m-am umplut de oloi din ăla negru pă mânuri. Am lăsat-o în pace, că n-aveam chef să prestez la ea şi să cheltuiesc argenţi (argent=bani) cu ea. Şi am zis că mai e puţin până să o înapoiez la mama ei.

Aşa că ne-am pornit să ducem bicicletele la locu lor şi apoi să o pornim de la gară înspre un chateau (castel) din apropiere, Brissac, pe numele lui de fată. La 13.06 era busu, la 12 am pornit cu ţoaglele de la cămin, că centrul unde le lăsam era la un scuipat de gara rutieră. Şi merem ce merem, urcăm un deal micuţ cu nişte inclinaison aşa şi zbuf! Îmi sare lanţu sărăpaniei. Booooon, ne oprim, pun lanţu la loc, cu ajutorul unei fete (mulţumiri intense încă o dată, te pup, tu!), merem şi găsim o toaletă să ne spălăm pe mânuri, săpun canci, ne-am descurcat cumva….

Pornim pe drum drept, fac 40 de metri. Zbuf! Iară sare lanţu, iar îl pui la loc, mă şterg pe mânuri, de data asta eram şi mai jegoasă de chestie lipicioasă neagră, dar merje. În gându mieu, nij nu se prinde ăla la care-i duc ţoagla că ceva-i dubaş cu ea când mă vede tătă murdară. Mai ales că ni le verifica la returnare şi treghia să plătim argenţi buni de ierea ceva stricat, gen 16 euroi dacă ai chiert cheia şi gen.

Bine, rămăsesem la a doua săritură de lanţ, deja se făcuse 13.40, treghia să le şi predăm, să prindem şi busu cela. Nu mai zic că zilele astea ne-o prins o vară indiană acilea, neşte temperaturi de 28-29 grade celsus, fix la finele lui septembrie, un deliciu. Dar şi un calvar cînd te grăbeşti şi pedalezi ca să ajungi la destinaţie.

Mai fac 20 de metri cu bicicleata şi ghiciţi ce? ZBUF! Sare şi a treia oară lanţu naibii. No, cumva îl punem la loc, (mulţumesc, tu, dragă, încă o dată!), eram uber murdară pe mâini de la oloiu ăla urât mirositor, transpirasem o grămadă, că curgeau apele pe mine şi eram şi în criză de timp. Mdeah. Ce chestie mai drăguţă decât să se defecteze obiectul pe care încerc să-l returnez fix pe drum? Se cheamă noroc şi se pare că nu mă ocoleşte, dragul de el.

Apăi, m-am decis să o iau pe lângă bicicletă, cumva ajungem şi la centru de depozitare. Era 12.50. Vine nenea să ne verifice bicicletele, 4 bucăţi. A mea intră a treia, o ia nenea, o plimbă o ţâră, se uită la lanţu dreq care atârna lejer, chiar fâlfâia bucuros, dând din coadă, numa nu lătra, în loc să stea întins pe zimţii ceia şi să se prefacă că nu s-o întâmplat nimic. Şi nenea mă întreabă cu subînţeles: hat dumnivostre nu v-o sărit lanţu’ cesta? Mă rog, nu cu cuvintele astea, da’ vă prindeţi voi.

Io, ascunzându-mi pe unde puteam mânurile jegoase şi negre, cam ca ale unui mecanic ce o meşterit tătă ziua, zic cu un ton vag: oui….Mândra de lângă mine zice în română: zi-i tu că numa o dată. Şi adaug io, cu un ton pierit, gândindu-mă la muntele de euroi de care m-o lipsi ăsta: oui, un fois. Nu ştiu cum o înghiţit găluşca, dar nu m-o pus să plătesc nik, când i-am înapoiat cheia, am pus, ‘teligeanta de mine, brelocul între degete şi am închis pumnul şi le-am întins aşa, că extremităţile-mi erau uleioase şi negre ca păcura. Nimic suspect, nu?

Şi tuleo, frate, am ajuns cu câteva minute înainte de bus, ne-am luat belete şi am pornit înspre Brissac şi decât abia acolo am scăpat de clicoşenia de pe mâini. Trăzni-l-ar în dungă de lanţ.

Mai păţăsc şi de-astea, poate o să vă povistesc cum o ajuns ăştia de la spital să-mi trimită factura absolut necesară plăţii telefonului din cameră fix în Românica, în loc să o livreze la cămin, gen 200 de metri de ei. Păţăşti.